.png)
Într-o lume tot mai interconectată și centrată pe interacțiunea umană, anxietatea socială poate deveni un labirint temut pentru mulți dintre noi. Pentru unii, fiecare interacțiune socială poate fi percepută ca o provocare monumentală, generând o gamă largă de emoții intense, de la teamă și neliniște la evitare și izolare. Anxietatea socială nu este doar o timiditate obișnuită sau un sentiment de nervozitate în fața unui grup nou de oameni. Este o tulburare de anxietate distinctă, care poate afecta grav calitatea vieții unei persoane și capacitatea lor de a se integra în societate.
Timiditatea există, însă există anumite aspecte care o diferențiază față de anxietate socială. Astfel, este esențial să recunoaștem că timiditatea și anxietatea socială, deși adesea confundate, sunt două experiențe distincte. Timiditatea poate fi o trăsătură de personalitate sau o reacție naturală la situații sociale noi sau tensionate, în timp ce anxietatea socială este o tulburare psihologică mai profundă, caracterizată de o teamă intensă și persistentă a evaluării negative sau a respingerii din partea celorlalți.
În România trăiesc peste 4.068.659 de copii cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, reprezentând 21% din populația rezidentă totală a țării. Aproximativ 9% dintre ei au nevoie de servicii de sănătate mintală anual (Copăceanu, M., & Costache, I. (2022). Child and Adolescent Mental Health in Romania. UNICEF).
Ce este timiditatea?
Timiditatea este o dispoziție temperamentală care se referă la prudență și disconfort în situații sociale, respectiv în interacțiunea cu alte persoane (Asendorpf, 1991; Rubin, Coplan, & Bowker, 2009 apud. Vassilopoulos, 2017). Cu alte cuvinte, copiii pot să pară mai rezervați, reticenți sau să resimtă disconfort în situații sociale noi sau tensionate. Timiditatea de obicei dispare cu trecerea în vârstă, fiind adesea un aspect întâlnit la copii. Cu toate acestea, la unii copii, timiditatea poate să persiste, și să reprezinte un factor de vulnerabilitate în dezvoltarea tulburărilor de anxietate.
Ce puteți face ca să vă ajutați copilul să își gestioneze timiditatea?
Studiile au arătat că abordarea parentală joacă un rol semnificativ în gestionarea timidității la copii. De exemplu, un studiu a demonstrat că mamele care au fost mai receptive față de copiii lor au reușit să diminueze trăsăturile timide ale acestora. Astfel, există anumite strategii și tehnici pe care părinții le pot utiliza pentru a sprijini copilul în gestionarea timidității și în dezvoltarea încrederii în sine.
Creați un mediu cald și de susținere: promovați un mediu acasă încurajator și acceptabil, în care copilul dumneavoastră se simte în siguranță să se exprime fără teamă de judecată. Încurajează comunicarea deschisă și oferiți empatie față de sentimentele și experiențele copilului dumneavoastră.
Evitați feedback-ul excesiv de critic sau dur: țineți cont de limbajul și tonul dvs. atunci când oferiți feedback copilului dumneavoastră. Evitați să-i criticați sau să-i disprețuiți pentru că sunt timid sau greșesc. În schimb, concentrați-vă pe feedback-ul constructiv și lăudați-le eforturile și progresul.
Încurajați interacțiunea socială: încurajați-vă copilul să se implice în activități și interacțiuni sociale, dar nu-l forțați în situații care îl fac inconfortabil. Începeți cu întâlniri sociale mici, cu presiune scăzută și creșteți treptat nivelul de expunere în timp.
Utilizați afirmații pozitive: ajutați-vă copilul să dezvolte o listă de afirmații pozitive pe care să le poată repeta atunci când se simte anxios sau timid. De exemplu, „Sunt curajos”, „Sunt capabil” sau „Mă descurc cu această situație”.
Ce este anxietatea socială?
Anxietatea socială la copii poate debuta între vârstele de 8-15 ani. Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, a 5-a ediție), aceasta este caracterizată prin frică sau anxietatea marcată față de una sau mai multe situații sociale în care individul este expus la posibila evaluare a altora. De asemenea, apare teama că va acționa într-un mod sau va prezenta simptome de anxietate care vor fi evaluate negativ (adică vor fi umilitoare sau jenante; vor duce la respingere sau vor ofensa alții). În același timp, apare componenta de evitare (de ex. la școală, pot inventa scuze pentru a lipsi în zilele când sunt planificate activități sociale sau de grup) a situațiilor sociale sau îndurare cu o frică sau anxietate intensă.
Există mai multe grade de severitate ale anxietății sociale?
Anxietatea socială poate varia în severitate de la ușoară la foarte gravă, având un impact semnificativ asupra vieții unui copil sau adolescent. În formele sale mai severe, anxietatea socială poate duce la:
Evitarea școlii și a activităților sociale: Copiii și adolescenții pot refuza să meargă la școală sau să participe la activități extracurriculare din teama de a fi judecați sau de a face greșeli în fața colegilor.
Performanță academică scăzută: Dificultățile în a vorbi în fața clasei sau în a colabora cu colegii pot duce la scăderea performanțelor școlare.
Izolare socială: Anxietatea severă poate face dificilă stabilirea și menținerea prieteniilor, ceea ce poate duce la izolare și singurătate.
Probleme de sănătate mintală pe termen lung: Dacă nu este tratată, anxietatea socială severă poate duce la depresie, abuz de substanțe sau alte probleme de sănătate mintală.
Diferențe între timiditate și anxietate socială
TIMIDITATEA ANXIETATEA SOCIALĂ
|
|
|
|
|
|
Să luăm exemplul următor:
Mara, o elevă de 16 ani, se simte extrem de anxioasă în timpul prânzului la școală. Frica ei principală este că va fi observată și judecată de colegii ei pentru felul în care mănâncă sau pentru ceea ce a ales să mănânce.
În cantină, Mara încearcă să găsească un loc mai retras sau se alătură unui grup mic de prieteni în care se simte relativ confortabil. Totuși, chiar și în acest context, mănâncă foarte încet și evită să facă zgomot pentru a nu atrage atenția asupra ei.
Adesea, Mara se preface că este ocupată cu altceva - de exemplu, uitându-se pe telefon sau răsfoind o carte - pentru a evita conversațiile și pentru a ascunde faptul că nu mănâncă aproape nimic. De multe ori, preferă să sară peste prânz sau să mănânce foarte puțin, iar uneori aduce scuze pentru a ieși afară sau pentru a se retrage la bibliotecă în timpul orelor de prânz.
Acasă, Mara se simte mult mai confortabil și poate mânca normal, dar teama de a mânca în public persistă. Această anxietate o face să evite ieșirile cu prietenii în locuri unde trebuie să mănânce, cum ar fi restaurantele sau petrecerile.
Această frică constantă și evitarea situațiilor legate de mâncat în public au început să afecteze sănătatea ei fizică și socială, determinând-o să se izoleze și să evite interacțiunile sociale în care mâncatul este implicat.
De ce putem să ne gândim că Mara suferă de anxietate socială?
Frica intensă și persistentă de a fi evaluată negativ de colegii ei în timpul prânzului reflectă teama de a fi judecată sau criticată, un simptom central al anxietății sociale.
În cantină, Mara evită atenția alegând locuri retrase și mâncând foarte încet, ceea ce demonstrează comportamente de evitare a situațiilor sociale care provoacă anxietate.
Se preface că este ocupată cu telefonul sau o carte pentru a evita conversațiile, Mara încearcă să evite situațiile sociale temute.
Frica de a mânca în public persistă, afectându-i viața socială și sănătatea fizică.
De ce apare anxietatea socială?
Răspunsul este, ca pentru multe alte aspecte, depinde. Nu avem un răspuns concret cu privire la apariția anxietății sociale, însă există câteva explicații care pot să ne clarifice acest lucru.
Factori genetici: Anxietatea socială poate avea o componentă ereditară, fiind mai frecventă în familiile în care există istoric de tulburări de anxietate sau depresie.
Factori de mediu: Anumiți factori de mediu, precum creșterea într-un mediu familial disfuncțional sau unul în care este exagerat de critic, invalidant (ex. ,,De ce nu poți fi ca ceilalți copii și să te descurci mai bine?”), stresul asociat cu evenimente de viață dificile.
Factori sociali negativi: Experiențele sociale anterioare negative, cum ar fi bullying-ul, respingerea sau critica frecventă din partea celorlalți, pot amplifica anxietatea socială și pot contribui la formarea unor credințe negative despre sine și despre interacțiunile sociale.
Factori psihologici: Tendința spre perfecționism și teama de a nu fi judecat negativ pot alimenta anxietatea socială.
Ce e de făcut?
Rămâneți informați: Informați-vă despre ce este anxietatea socială pentru a înțelege mai bine prin ce trece copilul tău.
Ascultați-l fără să-l judecați, arătându-i că înțelegeți cât de greu poate fi pentru el.
Stabiliți obiective mici și realiste și sărbătoriți progresul, oricât de mic ar fi acesta.
Exemplificați cum să gestioneze situațiile sociale prin propriul comportament.
Învățați împreună tehnici de respirație profundă, meditație sau alte metode de relaxare care pot ajuta la reducerea anxietății.
Fiți deschis și disponibil pentru discuții, încurajând copilul să-și exprime sentimentele și temerile.
Dacă anxietatea socială este severă și afectează semnificativ viața copilului, consultați un specialist în sănătate mintală.
Bibliografie
Sursa imaginii
Comments