Procrastinarea sau sentimentul de ,,Nu mă simt în stare”

NEMETH ANDREAS-PAUL

Adesea suntem puși în situația în care avem de realizat ceva important pentru noi, ceva în legătură cu care știm că este posibil să fim evaluați negativ sau să nu atingem nivelul pe care ni-l dorim în realizarea acelui lucru. Fie că e o lucrare pentru facultate, învățatul pentru o materie la liceu, realizarea unui task la job, uneori lucrurile se simt pur și simplu prea multe, prea mari, prea deodată.

Procrastinarea este des întâlnită și nu există om care să nu o facă niciodată. Uneori, să lăsăm lucrurile pe mai încolo vine dintr-un semnal al corpului că un lucru ne depășește nivelul de resurse pe care îl avem. Când aceasta se repetă și devine un pattern aproape sinonim cu performanța cuiva însă, atunci putem, pe baza studiilor, să bănuim că există o diferență percepută atât de mare dintre „unde mă aflu acum, ce pot face acum, cum sunt acum” și „unde vreau să fiu, ce voi putea face, cum voi fi atunci” încât pentru acel cineva acel lucru pare irealizabil. Altfel spus, un task pare atât de greu încât parcursul de la 0 la 100 pare imposibil.

Ce este procrastinarea?

Procrastinarea este adesea asociată, în studii, cu perfecționismul, însă pentru a înțelege în ce fel, perfecționismul trebuie împărțit în două dimensiuni importante: grijile perfecționiste (engl: „perfectionistic concerns”) și eforturi perfecționiste (engl: „perfectionistic strivings”). 

Grijile perfecționiste se pot defini ca fiind tendințele cuiva de a se autoevalua negativ, de a se aștepta ca alții să evalueze negativ rezultatul muncii sale și de a nu putea simți satisfacție după o sarcină dusă la bun sfârșit.

În schimb, eforturile perfecționiste se referă la impunerea și acționarea asupra unui standard excesiv de înalt autoimpus. 

Care este legătura între procrastinare și perfecționism?

Din ce ne spun studiile de până acum, există mai degrabă o asociere între grijile perfecționiste și procrastinare, deoarece eforturile perfecționiste implică acționarea la un nivel înalt, ce nu permite spațiu pentru procrastinare. Astfel, tindem să procrastinăm când drumul dintre „acum” și „atunci” cu privire la un task este încărcat de dubii cu privire la noi înșine, la capabilitatea noastră de a livra un produs destul de bun, la reacția celor care vor vedea ce am încercat noi să facem.

Ce se poate face?

De asemenea, exista și principii specifice studiate care sunt implicate în procesul de procrastinare, cum ar fi organizarea taskurilor și automotivarea. Astfel, unele metode prin care putem încerca să procrastinăm mai puțin implică segmentarea unei sarcini în etape mai mici, mult mai ușoare de completat.

Astfel, după completarea primei etape, tindem să ne simțim mai în stare să continuăm cu următoarele lucruri care trebuie îndeplinite. Acest lucru este suplimentat de recompensele pe care ni le putem autoaplica după ce îndeplinim câte o etapa din cele menționate. Spre exemplu, dacă va trebui să scriem o pagină pentru lucrarea de licență și avem o zi în care nu ne simțim în stare să o facem, am putea să ne recompensăm după fiecare paragraf cu ceva plăcut, cum ar fi să ascultăm una din piesele preferate.

Când facem aceste tipuri de planuri, este important ca recompensa să fie ceva care are sens și se simte plăcut pentru noi pentru ca acest lucru să aibă șanse mai mari de a avea efect. 

Dacă ar fi să ne legăm de ce ar fi de făcut mai departe pentru a ieși din acest tipar de comportament, studiile spun că șansele de a reduce procrastinarea prin psihoterapie sunt mari și că efectele unei intervenții terapeutice asupra procrastinării rămân stabile în timp. De ce psihoterapia? Practic, studiile de până acum nu au identificat empiric care este factorul cel mai important prin un proces terapeutic, cum ar fi psihoterapia cognitiv-comportamentală, duce la diminuarea procrastinării, însă știm că procesul funcționează. Astfel, reamintim că psihoterapia constă în abordarea tiparelor de gândire și comportament care stau în calea lucrurilor importante pe care dorim să le obținem în viață, proces care poate aborda și gândurile care ne fac să procrastinăm.

Un ultim lucru important de ținut minte este tendința de a ne judeca negativ foarte aspru când procrastinăm. Deși este total de înțeles, este de ajutor să încercăm să vedem când acest lucru ne ajută să nu mai repetăm acest comportament versus când acest lucru nu este de folos. Spre exemplu, dacă tindem să ne judecăm negativ foarte aspru, dar să continuăm să procrastinăm, s-ar putea ca judecata aspra să nu fie metoda prin care ne vom motiva să ne schimbăm comportamentul.

Bibliografie

Sursa imaginii