.png)
Tulburarea de deficit și hiperactivitate (ADHD) prezintă o incidență ridicată la nivel mondial, de la 5% până la 7% (Willcutt 2012). Dintr-o clasă de 20-30 de copii, unul sau doi s-ar putea să aibă ADHD.
Elevii cu ADHD pot să manifeste o serie de probleme comportamentale în mediul școlar, cu impact semnificativ asupra performațelor școlare dar și asupra relațiilor sociale. Dificultățile atenționale se pot manifesta ca: distrageri frecvente, probleme de concentrare, uitarea materialelor sau a instrucțiunilor primite, nerespectarea timpului limită pentru o anumită sarcină. Simptomele hiperactivității pot fi observate prin următoarele comportamente: elevul se cere afară frecvent, se mișcă în permanentă în bancă, încalcă regulile clasei fără a lua în considerare consecințele, sare rândul atunci când trebuie să aștepte, se grăbește să facă sarcinile și le realizează într-o modalitate incorectă. (DuPaul and Jimerson 2014).
Metode de intervenție
În Handbook of ADHD (Fitzgerald, Bellgrove, and Gill 2007), se prezintă, ca urmare a unei atente analize a literaturii de specialitate, mai multe direcții de intervenție la clasă pentru a reduce comportamentele asociate cu ADHD-ul.
#1 - Adaptare curriculară
În cadrul acestei intervenții se va încerca orice modificare la nivel de antecent (ceea ce se întâmplă înainte de apariția comportamentului) astfel încât să scadă șansele de apariție a vreunui comportament disfunctional. Astfel că, printr-o intervenție de acest fel se va încerca modificarea mediului școlar în așa fel încât să se maximizeze punctele forte ale elevului și să se minimizeze punctele slabe.
Posibile intervenții practice în sala de clasă:
Mediul ar trebui să fie structurat și predictibil. Reguli, orare și cerințe, clare și vizibile.
Copilul ar trebui să stea în prima bancă, cât mai aproape de profesor, pentru a limita distractorii.
Ar fi bine să i se ofere șansa de a alege (recompensa, dificultatea sarcinii, metoda de reglare emoțională etc) și de a permite pe cât posibil flexibilitate în structura clasei
Pregătirea copilului pentru ceea ce urmează să se întâmple (ex: folosirea unui orar vizual, timer vizual etc).
Introducerea pauzelor active (ex: în timpul programului obișnuit, când elevul simte că are nevoie de o pauză să i se permită accesul într-o zonă unde poate să se regleze senzorial/ emoțional, https://www.youtube.com/watch?v=097K9spIpF0), acesată metodă trebuie utilizată cu atenție, copilul trebuie să utilizeze pauza doar în momentele în care este obosit, nu ca metodă de evadare din sarcină.
Instrucțiunile ar fi bine să fie clare, concise și repetate. Ar fi indicat ca acestea să fie dublate și de un suport vizual sau scris.
Este indicat să fie evitată suprastimularea sau substimularea.
Copilul ar trebui să primească mai mult timp pentru a putea finaliza sarcina. Sarcinile dificile ar fi bine să fie împărțite în sarcini mai scurte sau mai ușoare astfel încât copilul să poată finaliza activitatea.
Un copil cu ADHD are nevoie de feedback constant și imediat pentru a putea să rămână focusat pe sarcină
Tolerarea și înțegerea greșelilor. Utilizarea acestora ca pe o modalitate de învățare.
Stabilirea obiectivelor împreună cu copilul. Setarea obiectivelor ar trebui să fie una realistă și acestea să fie cât mai aproape de nivelul lui actual pe o abilitate specifică (ex: dacă acum se poate concentra 10 minute, pasul următor ar fi de a sta concentrat 12 minute).
Colaborarea constantă cu părinții copilului și setarea unor obiective foarte clare pentru: părinte, copil și cadru didactic.
Psihoeducația colegilor de clasă. Informațiile primite de către colegi ar trebui să aibă o valență pozitivă, constructivă care să ajute elevul.
Este recomandat ca elevul să aibă niște expectanțe realiste și să fie conștient de tehnicile care funcționează pentru a le putea aplica la nevoie.
#2 -Intervenție comportamentală
În cazul în care apare un comportament disfuncțional, nu este suficient să interzicem apariția comportamentului respectiv. Regula de bază în modificarea comportamentală este dată de faptul că un comportament se înlocuiește cu un alt comportament care să aibă aceiași funcție, dar care să fie și total incompatibil cu comportamentul problematic (ex: Dacă elevul țipă pentru a primi atenție, colegi vor fi învățați să nu râdă, să nu ofere atenție la apariția comportamentului și să îl aplaude în momentul în care oferă răspunsuri la întrebările cadrului didactic)
Un comportament nou pe care copilul trebuie să îl învețe trebuie să fie asociat cu anumiți întăritori (laude, sistem de tokeni, recompense tangibile) pentru a crește frecvența comportamentului.
Este foarte important de menționat aici faptul că persoanele cu ADHD preferă recompensa mică și imediată în detrimentul unei recompense mai mari, dar amânată (Marx et al, 2021). Spre exemplu, dacă se cere copilului să aibă o anumită medie la final de an, iar atunci va primi un anumit cadou, s-ar putea ca această contingență să fie una prea îndepărtată, oferirea de recompense după fiecare performanță academică s-ar putea fi mai eficientă. Așadar, sistemele de recompensă trebuie realizate în așa fel încât să satisfacă nevoia acestora și să râmână motivați în sarcină.
În unele cazuri, doar prin faptul că întărim comportamentele funcționale s-ar putea să nu obținem rezultatele dorite, așadar se recomandă și utilizarea anumitor tehnici care presupun diminuarea comportamentelor disfuncționale.
„CBT echipează indivizii cu ADHD abilitățile de a-și gestiona simptomele și de a duce o viață mai împlinită.” - Dr. Russell A. Barkley
I. Extincția
Orice comportament pe care îl realizăm este menținut de o întărire pozitivă. La fel se întâmplă și în cazul comportamentelor disfuncționale. Extincția presupune să se întrerupă legătura dintre comportament și întărire.
Spre exemplu, dacă copilul aleargă prin clasă pentru faptul că ceilalți colegi râd de el, colegii trebuie învățați să ignore comportamentul, comportamentul disfuncțional va escalada, iar mai apoi va scădea. Acestă tehnică, asociată cu tehnica întăririi pozitive, primirea de atenție din partea colegilor pentru comportamentele funcționale (ex: ne jucăm leapșa în pauză) ar putea rezulta în scăderea comportamentelor disfuncționale care au ca și funcție primirea de atenție.
2. Response cost
Presupune câștigarea unui privilegiu atunci când apar comportamente funcționale și pierderea unui privilegiu în cazul în care apare un comportament nepotrivit. Spre exemplu, într-o clasă se pot câștiga puncte pentru comportamentele pozitive și se pot pierde puncte pentru comportamentele nepotrivite.
Carlson, Mann and Alexander (2000) au arătat pe un eșantion de 40 de copii cu ADHD, într-un context școlar, eficiența unui astfel de program. Copiii au fost împărțiți în 3 grupuri, un grup primea doar întăriri, într-un alt grup se folosea tehnica response cost și grup de control. Rezultatele studiului au arătat faptul că grupul în care s-a aplicat tehnica response cost a avut cele mai bune rezultate academice, fiind și grupa cu cea mai mare motivație, chiar dezvoltând o motivație intrinsecă pentru sarcinile academice.
2. Auto-control
Este important să îl învățăm pe copil că este responsabil pentru comportamentul său. Pe măsură ce ne retragem ajutorul, copilul ar fi bine să devină mai independent. Scopul fiind ca elevul să poată să identifice singur comportamentele disfuncționale și să reușească să aplice tehnicile de modificare comportamentală și mai apoi să determine pe baza rezultatelor, acesta poate să își întărească singur comportamentul (ex: https://www.youtube.com/watch?v=Iw2QCcm0yIA)
Invățarea strategiilor de rezolvare de probleme, abilităților sociale, tehnici cognitive, controlul furiei pot ajuta copilul să dezvolte acele abilități care să îi permită o mai bună adaptare în mediul educațional.
Concluzie
Succesul școlar al unui copil cu ADHD reprezintă rezultatul unei cooperări între: copil, părinte, cadru didactic și specialistul în sănătate mentală.
Atenția și concentrarea reprezintă unele dintre cele mai importante variabile care pot fi implicate într-un proces educațional. Atenția poate să fie influențată de mai mulți factori: motivația și interesul copilului, stilul de învățare, prerechizitele copilului, etc.
Nu este corect să te aștepți ca o persoană cu dificultăți motrice să urce într-un autobuz public la fel ca o persoană care nu are aceste deficiențe. În prezent, este deja considerat normal ca autobuzul să beneficieze de o rampă, iar șoferul și/sau ceilalți călători să ofere ajutor persoanei cu dizabilități să urce în autobuz.
Nu este corect să ai aceleași așteptări de la un copil cu ADHD ca de la un copil care nu are nici o dificultate de învățare. La fel cum pentru o persoană cu deficiențe motrice se construiesc rampe speciale pentru a asigura accesul în mijloace de transport în comun și instituții, și sistemul educațional ar trebui să aplice toate mijloacele posibile pentru ca orice copil să aibă șansa la educație și să își valorifice la maxim potențialul educațional.
Fiecare succes sau insucces școlar nu poate fi atribuit doar copilului, fiecare din echipă: părinte, copil, cadru didactic, etc prezintă responsabilitate comună pentru rezultatele educaționale obținute de către copil.
Mult spor!
Bibliografie
Carlson, C.L., Mann, M., & Alexander, D.K. (2004). Effects of Reward and Response Cost on the Performance and Motivation of Children with ADHD. Cognitive Therapy and Research, 24, 87-98.
DuPaul, George J., and Shane R. Jimerson. 2014. “Assessing, Understanding, and Supporting Students with ADHD at School: Contemporary Science, Practice, and Policy.” School Psychology Quarterly: The Official Journal of the Division of School Psychology, American Psychological Association 29 (4): 379–84.
Fitzgerald, Michael, Mark Bellgrove, and Michael Gill. 2007. Handbook of Attention Deficit Hyperactivity Disorder. John Wiley & Sons.
Marx, I., Hacker, T., Yu, X., Cortese, S., & Sonuga-Barke, E. (2021). ADHD and the Choice of Small Immediate Over Larger Delayed Rewards: A Comparative Meta-Analysis of Performance on Simple Choice-Delay and Temporal Discounting Paradigms. Journal of Attention Disorders, 25(2), 171–187. https://doi.org/10.1177/1087054718772138
Willcutt, Erik G. 2012. “The Prevalence of DSM-IV Attention-Deficit/hyperactivity Disorder: A Meta-Analytic Review.” Neurotherapeutics: The Journal of the American Society for Experimental NeuroTherapeutics 9 (3): 490–99.
Surse ale imaginilor
Website Psiholog Vasiu Ciprian
Commentaires