top of page

GROW: Atinge-ți obiectivele

Actualizată în: 2 nov. 2024

NISTOR ALEXANDRA



Adesea, ne simțim pierduți în lumea în care trăim. De multe ori, simțim că avem nevoie de o busolă a vieții, care să ne ghideze pașii. Ar fi foarte util dacă am avea o astfel de busolă, nu-i așa? Cantitatea enormă de informații cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, face dificil procesul selecției de informație de care avem nevoie cu adevărat. Ne setăm obiective, dar nu știm de unde să începem pentru a ajunge la îndeplinirea lor. De aceea, mulți cercetători au sărit în ajutor și au dezvoltat diverse modele, care servesc drept ghid spre atingerea obiectivelor noastre. GROW reprezintă un astfel de model, care are menirea de a ridica nivelul de conștientizare și responsabilitate al individului.


Haideți să călătorim în împreună în fascinantul univers al dezvoltării și al realizării obiectivelor! Mai întâi de toate, trebuie să fim conștienți că există diverși factori care pot să influențeze atingerea obiectivelor noastre, precum motivația, oboseala, sentimentul de autoeficacitate, factorii sociali și mulți alții. Însă, un puternic instrument care aduce un impact major asupra planurilor pe care dorim să le îndeplinim este nimeni alta decât, gândirea noastră.


O mare parte din oamenii inteligenți, talentați, care par să fie de neoprit, nu ating succesul. De ce? Un răspuns la această întrebare poate fi dat de faptul că mentalitatea lor nu a fost una potrivită.


Persoanele cu o mentalitate fixă cred că talentul, inteligența, sau caracteristicile lor de bază sunt stabile, fixe, aspecte care nu se poate modifica, pe când cei care au parte de o mentalitate de creștere, consideră că aceste lucruri pot fi schimbate, dezvoltate. Persoanele care au o mentalitate de creștere, consideră că succesul poate fi atins prin efort, muncă și dedicare. Chiar și cei mai mari atleți, genii ai lumii nu ar fi ajuns la nivelul de succes de care au beneficiat fără să depună efort și să pună accentul pe importanța dezvoltării angajamentului în procesul continuu de învățare.


Exemple de persoane care au avut un tip de mentalitate de creștere: Elon Musk, Michael Jordan, Carol Dweck, Bill Gates și Malala Yousafzai.


Acum că știm cât de importantă este mentalitatea pe care o dezvoltăm, să încercăm să o încadrăm în modelul de coaching GROW (Goal, Reality, Options, Will). Acest model a fost dezvoltat de către Sir John Whitmore și Graham Alexander și este unul dintre cele mai utilizate modele în coaching. În mod uzual, modelul este folosit în cadrul sesiunilor de coaching, dar principiile sale pot fi utilizate în mod eficient și în autodezvotare. Acesta oferă un cadru cu întrebări generale, care ajută la identificarea obiectivelor, a obstacolelor, opțiunilor individului, fără să se forțeze direcționarea clientului de către coach.



#1 - Goal (Obiectiv)


Identifică obiectivele pe care dorești să le atingi. Ține minte: obiectivele trebuie să fie măsurabile și orientate spre rezultate!


obiectiv nemăsurabil: "Să devin un lider mai bun."


Această formulare nu oferă o măsură clară a succesului. Este dificil de evaluat ce înseamnă "a deveni un lider mai bun" fără indicatori specifici.



obiectiv măsurabil și orientat spre rezultate: "Să creștem satisfacția clienților cu 20% în următoarele 6 luni prin implementarea unui program de feedback și îmbunătățiri continue."


Acest obiectiv este măsurabil, deoarece se specifică o creștere de 20% în satisfacția clienților. Este, de asemenea, orientat spre rezultate, deoarece indică o schimbare specifică într-un aspect cheie al performanței organizației.


#2 - Reality (Realitate)


Evaluează realitatea curentă, identificând obstacolele și resursele personale disponibile. Analizează în mod sincer situația actuală. Identifică obstacolele și resursele disponibile. Înțelege cu claritate punctul de plecare.


exemplu: "În prezent, lucrez adesea peste program și nu reușesc să-mi organizez timpul eficient. Există o mulțime de proiecte la locul de muncă și, uneori, simt că nu am control asupra programului meu."


"Atitudinea mea este că, dacă mă împingi spre ceva ce crezi că este o slăbiciune, atunci voi transforma acea slăbiciune percepută într-o putere." – Michael Jordan

#3 - Options (Opțiuni)


Generează opțiuni și strategii. Explorează diverse modalități de a atinge obiectivul. Fii creativ în identificarea diferitelor căi pe care le poți urma. Aici, poți să te gândești la diversele acțiuni pe care le poți întreprinde.


Exemplu: "Opțiunile mele includ delegarea unor sarcini la muncă pentru a reduce volumul de lucru, stabilirea unor limite clare pentru timpul petrecut în birou și planificarea activităților cu familia în avans pentru a asigura timp de calitate."


Tip #4 - Will (Voință)


Stabilește un plan de acțiune și angajează-te. Dezvoltă un plan detaliat pentru a atinge obiectivul și angajează-te în mod concret să pui în aplicare acțiunile. Aici, este important să stabilești pași clari, rezonabili și realiști pentru tine însuți.


Exemplu: "Planul meu de acțiune este să discut cu șeful meu despre distribuirea sarcinilor, să stabilesc limite clare pentru programul meu de lucru și să creez un program săptămânal de activități cu familia. Mă angajez să urmez acest plan în următoarele săptămâni."



Modelul GROW în autocoaching poate fi un instrument puternic pentru a-ți ghida propriul proces de dezvoltare. Prin aplicarea acestor etape în mod regulat, poți să-ți îmbunătățești claritatea asupra obiectivelor tale, să identifici resursele și opțiunile disponibile și să construiești un plan practic pentru atingerea lor.



Bibliografie


81 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page